i miss this city

“Cat aburesc zefirii ne ingradim cu Istrul,
El numai ne pazeste de crunte navaliri
Cand insa vine iarna cea trista si cumplita
Si geru-mbraca tara in albul lui vesmant.,
Cand crivatul salbatic, cu aspra lui suflare,
Ingheata apa marii ori Istru-nvalurat,
Indata ce s-asterne campia cea de gheata
Barbarii dau navala pe caii lor cei iuti.
Sagetile lor zboara departe, pan’ departe,
Si toata-mprejurimea calari o pustiesc.
Fug oamenii! De tarini nu-i nimeni sa mai vada:
A barbarului prada e-al omului avut,
Nimica toata: carul ce scartaie, vreo vita,
Si toat-agonisita sarmanului plugar!
Cu bratele legate dusi unii in robie.
Isi mai arunca ochii peste casa lor in van.
Iar altii cad, sarmanii, caci ii strapung indata
Sageti incarligate si unse cu venin.
Tot ce nu pot sa ieie cu dansii dau pieirii




Ce chin sa-ti duci viata cu getii si cu besii,
Tu care-ai fost odata poetul rasfatat!
De dusmani sa te aperi cu ziduri si c-o poarta,
Si-abia daca poti zice ca ele te pazesc!”









“Vrei sa afli, poate, si cine-s tomitanii
Si ce fel de moravuri se vad in jurul meu?
Cu getii in amestec sunt grecii de pe-aici
Dar getii cei razboinici ii covarsesc pe greci.
Calari pe cai, puzderii, sarmatii si cu getii
Tot misuna pe drumuri: cand vin, cand iar se-ntorc